Se mai pierde prin casă mirosul tău cald,
Ameţită emoţia se preface în rană
Şi-mi îndeasă tăcerea fald peste fald.
Suferinţa priveşte spre mine flămândă
De pe partea ta şifonată de pat,
Toată noaptea speranţa îmi şade de pândă;
Sigur ştiu: n-ai plecat, n-ai plecat...
Joacă focul în sobă şi-n ureche îmi geme
Ca un moş răguşit, dar cărunt şi-nţelept,
Îl privesc, îl ascult. Nu mai dorm de o vreme.
Cum de ce?
Te aştept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu