Soaptele inimii

“Trebuie să coborâm de la creier în inimă.

În inimă stă viaţa şi tocmai acolo trebuie să căutăm să trăim.

Lucrul principal este să stai cu mintea în inimă în faţa lui Dumnezeu.

Cu inteligenţa ta vei cunoaşte multe lucruri despre Dumnezeu, dar cu inima ta vei ajunge la Dumnezeu .” Teofan Zăvorâtul

De ceva vreme încoace, am găsit cel mai bun culcuș de adormit spiritele. Locuim în creierul nostru.

Un loc rece, abstract, îndepărtat de ceea ce ne face să fim umani.

Ne-am lăsat înstrăinați treptat de înțelepciunea inimii. Am cultivat distanțe între noi.

Ne grăbim să ajungem la birou. Nu avem timp să auzim cum ne mai călăuzește inima.

Și cui îi pasă de ce spune inima? Cui îi pasă ce-am făcut cu ea?

Am pornit cu pași grăbiți spre drumul înstrăinării de sine.

Nu știm cum să experimentăm emoțiile.

Prin subînțelegere, învățăm să le trecem sub tăcere, să le opunem rezistență, să le judecăm.

Creierul, mintea, rațiunea, par uneori a fi soluția perfectă. Undeva, pe axa timpului a început să se stingă dorința noastră de a deveni mai buni.

Cândva, am închis ochii în fața frumuseții lumii înconjurătoare.

Am început să urâm liniștea, să ne integrăm în haos și confuzie, să ducem vieți reci, raționale, indiferente, lipsite de emoții și satisfacții spirituale.

Am permis răutăților și sentimentelor negative să facă parte din eul nostru zilnic.

Am îngăduit dorinței de înavuțire să aibă întâietate în fața oamenilor.

Refuzăm treptat, treptat să auzim iubirea, să vedem fericirea, să simțim starea de bine, să ne lăsăm toropiți de o ploaie de vară,

să ne entuziasmăm de un copac în floare, să ne strângem cu nebunie în brațe, să privim cu plăcere un răsărit de soare.

Și vă întreb acum, ce-am făcut cu inima?

Cu emoțiile noastre? Cu sentimentele?

Când ne-am pierdut inimile și am lăsat creierul să conducă? Când am devenit imuni unii față de alții?

Când ne-am imunizat față de noi înșine închizându-ne inimile?

Mai vrea cineva să le regăsească? Mai crede cineva dacă inimă nu e, nimic nu e?

Să răspundeți sincer, ca de la inimă la inimă!

Viața care e trăită cu capul e o viață mecanică.

Cu capul poți câștiga multe, dar nu vei trăi multe.

Poți avea un standard de viață mai bun, dar nu vei mai avea viață.

Viața este a inimii.

Viața poate crește numai în inimă.

Viața, dragostea, spiritul cresc numai în solul inimii.

Tot ce este frumos, tot ce este cu adevărat valoros, tot ce este plin de înțeles, important, vine din inimă.

Inima are memorie.

Are capacitatea de a-și aminti.

Inima are abilitatea de a anticipa anumite evenimente.

Cum altfel am putea explica de ce inima unei persoane aflate în moarte cerebrală continuă să bată?

Cum am putea explica precognițiile?

Cum am putea explica altfel schimbările de gust, dorințe, emoții și chiar schimbările de personalitate în cazul persoanelor care au suferit transplanturi de inimă?

Aceleași studii realizate de cercetătorii Institutului HearthMath demonstrează că emoțiile și starea de sănătate a inimii se află într-o legătură strânsă.

Emoțiile negative afectează negativ inima, crescând riscul dezvoltării unei boli a inimii.

Când o persoană experimentează sentimente de mânie, frustrare, nemulțumire sau este stresată,

corpul eliberează un hormon ce slăbește sistemul imunitar al organismului și comprimă vasele de sânge, influențând negativ și tensiunea arterială.

Inima are capacități vindecătoare și autovindecătoare.

Inima poate crea armonie și ordine într-un haos.

Inima deține capacitatea de a intensifica inteligența și intuiția.

Putem să ne folosim de inimi pentru a crea raiul pe pământ.

Inima poate reduce stresul, anxietatea și mânia.

S-a demonstrat că emoțiile negative atrag după sine un ritm al inimii neregulat, haotic, în timp ce emoțiile pozitive determină ritmuri ordonate, uniforme, armonioase.

Inima poate lăsa loc limpezimii emoționale și poate consolida creativitatea.

Inteligența inimii este cea care alimentează inteligența emoțională.

Miracolele se întâmplă tot timpul pentru că miracolele sunt realizate de inimă.

Inima este comuniunea directă cu sufletul uman.