Tie de ce ti-e frica?Te-ai intrebat vreodata? De ce ti-e frica cu-adevarat? De moarte sau de viata? De esec sau de succes? De noptile de singuratate sau de zilele de cautari febrile? De mine sau de tine?
Nu te grabi sa raspunzi “de nimeni si de nimic” sau “hm, mie…pai doar de Dumnezeu”, pentru ca la momentul adevarului ai sa remarci ca nu e chiar asa de simplu.
De ce mi-e cel mai frica mie? Pai…
Mi-e frica sa ma trezesc intr-o dimineata si sa nu te mai gasesc acolo, mi-e frica sa te astept si sa nu apari intr-o zi …mi-e frica de ziua in care nu-ti voi mai gasi mana intinsa, pregatita sa ma prinda.
Mi-e frica de ziua care nu-mi va mai incepe cu “buna dimineata”, cu zambetul tau, mi-e frica de dimineata in care n-o sa ma mai certi, de seara in care n-o sa ma mai alinti, in care n-o sa-ti mai spun “noapte buna”, pentru ca n-o sa ma mai cauti. Mi-e frica de toate noptile infinit de lungi in care n-o sa te intalnesc pentru ca o sa te incapatanezi sa nu-mi apari in vise.
Nu vreau sa ma gandesc la ziua in care n-o sa te mai pot face sa zambesti, mi-e frica sa nu ma scoti c-un shift+delete din lumea framantarilor tale.
Vorbesc mereu mult si prost pentru ca mi-e ingrozitor de frica de ceea ce ar putea dezvalui tacerea dintre noi.
Mi-e foarte frica sa-mi pierd reperele in viata, mi-e frica sa nu te pierd…de fiecare data cand te grabesti sa pleci, imi clatini universul. Stiu, stiu, e o prostie, libertatea noastra e cea mai importanta si de fapt cele mai frumoase clipe sunt alea in care nu stiu sigur daca vei veni, daca vei vrea sa ma vezi, sa ma simti alaturi…
Suntem puternici, dar sa nu cumva sa ne dea Dumnezeu cat nu putem duce. Ne simtim puternici pentru ca il simtim pe celalalt langa noi, intr-o forma sau alta. Mi-e frica de momentul in care voi pierde toata aceasta putere, mi-e frica de mine, de tine, de noi…
Da, recunosc, mi-e frica. Tie nu ti-e?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu