Timpul fuge fără noi… a mai trecut un an.

Timpul trece. Nu a îngheţat. Nu a stat pe loc. A mai trecut un an. Privesc în urmă şi-mi amintesc cu nostalgie clipele fericite prin care am trecut. Îmi amintesc cu lacrimi pe obraji de perioadele care m-au maturizat. Uneori, aş fi vrut să rămân copil pentru totdeauna. Poate aşa, nu aş mai fi aflat ipocrizia care este în jur. Minciuna şi falsitatea care mă pândeşte pe după colţ. Poate nu aş mai fi ştiut ce înseamnă să lupţi pentu ceva, ce înseamnă să fii responsabil… Mă şi imaginez într-o rochiţă cu floricele, pe banca unui parc, savurând o îngheţată delicioasă. Dar… privesc mai atentă şi realizez că rochiţa cu floricele s-a transormat într-una neagră, clasică şi îngheţata din mână s-a….topit.
Dar nu regret. Sunt conştientă de anii ce îi am în urmă. Pe care i-am lăsat. Dar… nu sunt conştientă de anii care îmi stau în faţă. Oare, acest an îl voi trece? Oare va mai fi un an de îndurare peste mine? Câte persoane am făcut fericite în acest an? Ce realizări am în acest an? Câte lecţii am învăţat şi câte greşeli mi-am acoperit? Nu mă simt mare. Nu simt povara încă a unui an pe umerii mei. Dar oare…anul viitor ce voi spune?
V-am pupat:)